Ceramica de Argeș
Ceramica produsă în centrul de olari din vechea cetate de scaun a Țării Românești a exercitat o influență considerabilă asupra ceramicii din întreaga Muntenie.
Atelierele meșterilor olari din Curtea de Argeș se aflau grupate pe sub deal, având la sud Valea Doamnei, la mijloc Biserica Olari (toponim dat de breasla olarilor) și satul Flămânzești, azi cartierul Progresului, în nord aflându-se Câmpul Rodovanului, aici fiind descoperite relicve ceramice și urme ale meșteșugului încă din neolitic. Locurile în care s-a înfiripat și dezvoltat olăritul au fost determinate esențial de filonul de argilă de foarte bună calitate, ce se întinde din str. Plopis, trece prin cătunul Groape, pe colină, și se pierde undeva în comuna Valea Iașului, peste pârâul cu același nume.
În punctul Cornățel din satul Bălteni, comuna Tigveni, peste deal, la aproximativ 7 km, s-au recoltat fragmente ceramice “lucrate din pastă preparată în majoritatea cazurilor după procedeul amestecului cu pleavă”, fragmente provenind de la căni, cești, străchini, precum și de la vase mai mari, a căror culoare variază “în funcție de procesul de ardere, de la roșcat – gălbui la brun sau chiar negru”.
În necropola de pe Câmpul Rodovanu din Curtea de Argeș (astăzi perimetrul este ocupat de fabricile din nordul orașului, la limita cu satul Cerbureni), s-au descoperit fragmente ceramice din pastă neagră cu luciu metalic ori din pastă roșie-cărămizie cu miezul negru.
Cercetările arheologice de suprafață, efectuate de către un colectiv de specialiști de la Muzeul Județean Argeș, pe traseul proiectatei autostrăzi Pitești - Curtea de Argeș - Sălătrucu - Câineni - Sibiu, au relevat, printre altele, existența unor fragmente ceramice aparținând “unor epoci diferite, dar cu o continuitate integrată temporal neoliticului timpuriu, epocii bronzului și hallsttatului”.
O primă variantă a vaselor pentru lichide, în neolitic, aparține exclusiv ceramicii de Argeș. Este vorba despre vasele perforate în partea de sus și care au atașat un cioc pentru turnatul lichidului din interior în cupe sau pahare de dimensiuni mai mici. “Ceramiștii neolitici din Argeș, conform afirmației reputatului arheolog Radu Adrian, în lucrarea bilingvă Fenomenul Cucuteni – creeaza ceainice sau ibrice care au aceeași funcționalitate ca cele de astăzi”. Două vase de acest gen, descoperite în așezarea Teiu, aparținând epocii, se află în custodia Muzeului Județean Argeș.
Acest segment al ceramicii de Argeș s-a perfecționat continuu, dezvoltându-se și în alte direcții. O direcție pentru ulcioare utilitare cu pântec extins, cu gât subțire, surmontat de o gaură cilindrică și o toartă tubulară lipită de gât și de proeminența pântecului, prevăzută cu o “țâță” pentru scurgerea lichidului. O altă direcție sunt vasele și ulcioarele de ceremonial al nunții tradiționale cu lucrătura ce ține de fantastic a îngemănării între cal si pasăre.
Olăria găsită, mai ales, în săpăturile Casei Domnești - menționa arheologul Virgil Drăghiceanu - se distinge prin grosimea ei neobișnuită: sfeșnice, străchini, tasuri de atârnat, oale cu motive ornamentale ce se găsesc și azi în ornamentica vaselor noastre țărănești.
O locuire mult anterioară în zona Curții Domnești este dovedită incontestabil și prin “fragmentele ceramice aparținând, probabil, epocii dacice târzii”, consemnează același autor.
În epoca medievală, olarii din Curtea de Argeș erau renumiți în modelarea chiupurilor – vase monumentale, de mare capacitate, diferențiate morfologic, prin pântecele extrem de largi, gura circular extinsă și fundul ascuțit, pentru a se putea fixa cu ușurintă în pământul sau în nisipul beciurilor; unele aveau fundurile prevăzute cu orificii care se astupau cu un dop făcut din aceeași pastă.
Destinate depozitării cerealelor sau altor produse, chiupurile lucrate la roata olarului erau comandate, în special, de către negustori.
Oțetarele aveau un decor simplu, format din brâne alveolate dispuse orizontal, care le conferea atribute estetice remarcabile, dar și gospodărești, în care se punea la macerat și păstrat oțetul.
Întreaga gamă de produse, ulcioare, ceainice, ibrice, căni cu cioc tubular care vin din neolitic ca formă și întrebuințare, se află și astăzi, pe lângă altele, în fabricație la S.C.M. ARGCOMS Curtea de Argeș.
Organizarea ceramiștilor din zona Curtea de Argeș în sistem cooperatist, în cadrul ARGCOMS S.C.M., a determinat o specializare a producției ceramice, prin testarea preferințelor comanditarilor, deci, a pieței de desfacere, cu preocuparea declarată de a se cultiva tradiția existentă în domeniul atât de diversificat al olăritului zonal, pentru a se conferi produselor realizate pecetea individualității în raport cu produse similare funcțional specifice altor centre.
Activitatea ARGCOMS S.C.M. a fost reflectată în timp în nenumărate articole din presa locală și națională, dar și în publicații de prestigiu cum este revista de cultură “Datini”, editată de Ministerul Culturii, Centrul Național de Conservare și Valorificare a Tradiției și Culturii Populare, care în nr. 3 din 1998 consemnează:
“Societatea Comercială ARGCOMS – Curtea de Arges demonstrează lumii întregi, prin angajații săi ca și cu mijloacele moderne cu care este dotată, că se poate face o ceramică tradițională. Aici se desfășoară activități dintre cele mai diferite, în urma cărora rezultă o variată gamă de produse: mobilier modern sau tradițional, ornamente din sticlă, decorate din imaginație și ceramică specifică Argeșului, modelată manual, la roata olarului. Olăria care se lucrează aici impresionează prin monumentalitatea formelor: chiupuri sau oțetare verzi cu brâie alveolate, ulcioare de nuntă, cu gâturi alungite, care se termină cu capete de animale fantastice (cai înaripați, acvile, balauri), castroane împodobite cu simbolicul brăduț.
Se detașează în mod deosebit chiupurile de tip amforoid, cu baza îngustă, cu pântec rotund și ridicat și cu mănușile care se prind de gură și de pântec. Aplicațiile în relief care transpar prin luciul smalțului verde reprezintă, în special, motive zoomorfe – reptile (șerpi, șopârle)”.
În “Buletinul informativ nr. 8 din 2005” al C.N.C.P.C.T., dna Dr. Corina Mihăescu semnează un articol cu titlul “Ceramica Argeșeană sau dialogul artei”, în care consemnează:
“Argeșul este foarte bine reprezentat în arta populară, în special prin valoarea domeniilor textil si ceramic. În ceea ce privește olăria, la începutul secolului XX, ”Marele Dicționar Geografic al României” indică practicarea meșteșugului în următoarele centre: Curtea de Argeș (Olari și Flămânzești), Câmpulung, Cosești, Reicești, Oești, Retevoiești, Vâlsănești.
Din perioada brâncovenească datează fragmente ceramice descoperite în cartierul olarilor, asemănătoare cu ceramica de la curtea domnească: olărie pictată și chale din secolul XVII-lea. Biserica Olarilor din acest cartier este o mărturie a faptului că aici, cu cel puțin două sute de ani în urmă, existau foarte mulți olari. Legenda spune că această construcție ar fi fost înălțată pe la 1300. Pe inscripția de deasupra arcadei este scris anul 1869. Ideea unanim acceptată în legătură cu Biserica Olari este datarea ei în secolul al XVII-lea.
Strâns legată de istorie este tradiția care, în ceea ce privește olăritul, poartă pecetea spiritului locurilor și al formelor”.
În cataloagele editate de UCECOM 1970-1980-1998 sunt prezentate cele mai valoroase piese de ceramică populară utilitară, din zona Curtea de Argeș.
Editura Universității din Pitești a publicat, în anul 2001, volumul “Ceramica din Argeș și Muscel”, autor fiind Grigore Constantinescu, un specialist și un iubitor al mesteșugului olăritului, care apreciază:
“Colectivul de la ARGCOMS S.C.M. își manifestă constant preocuparea pentru producerea unei ceramici tradiționale: chiupuri decorate cu brâne alveolare, oale pentru lapte, ulcioare, căni de vin sau de apă, cești pentru țuică. Vasele sunt neglazurate, conferindu-li-se, astfel, o anumită “prospețime” comparativ cu cele integral smălțuite. Remarcând o asemenea orientare concepută, Ministerul Culturii a comandat ARGCOMS S.C.M. reproducerea unei colecții integrale de ceramică argeșeană – reconstituită pe baza pieselor ceramice expuse în muzeele cu profil etnografic sau atestate documentar - cele trei serii de produse revenind comanditarului, Muzeului Țăranului Român și colecției proprii a acestei importante societăți comerciale din Curtea de Argeș.”
Catalogul “Ceramica Populară la Sfârșit de Mileniu” cuprinde, între paginile sale cele mai reprezentative, obiecte de ceramică realizate în Centrul ARGCOMS S.C.M. de la Curtea de Argeș.
O lucrare monumentală a fost realizată de Georgeta Rosu, în anul 1997, catalogul “Ulciorul de nuntă”, sub genericul “Comori de Artă din România”, sub patronajul Muzeul Țăranului Român și a Ministerului Culturii. Ceramica din Curtea de Argeș este reprezentată de nouă piese de ceramică cu cele mai reprezentative ulcioare de nună. Autoarea, în paginile catalogului vorbind despre tehnică, inventivitate și simbolistică, consemnează:
“În sfârșit, notăm imaginea ce ține de fantastic a îngemănării între cal și pasăre, care apare pe câteva dintre ulcioarele de nuntă, modelate la Curtea de Argeș la sfârșitul secolului al XIX-lea.”
Prezentarea nu se epuizează odată cu cele de mai sus, este istorie și este viață dacă avem grijă acum și în viitor.
Înainte de a încheia această scurtă prezentare, se impune o concluzie a Acad. Prof. Dr. Constantin Bălăceanu Stolnici:
“Olăritul s-a născut și s-a dezvoltat, veacuri și chiar milenii de-a rândul, în sânul unor societăți care aveau un model sacralizat al lumii. Olarul se situa printre “oamenii focului” care - cum sublinia Mircea Eliade - erau executanții unor operațiuni cu caracter liturgic.
De asemenea, ei mânuiau pământul pe care-l frământau, îl modelau și-l supuneau focului, ceea ce le conferea un rol magic, căci pământul era depozitarul unor forțe ce-și aveau un rost de seamă în funcționarea mecanismelor cosmice”.
Dezvoltarea unor importante ”meșteșuguri artistice”, inclusiv ceramica în contemporaneitate, a fost facilitată de existență în perioada interbelică dar și după aceea a unei școli de arte și meserii. Astăzi, aceste școli au dispărut, meșteșugurile fiind ținute în viață de unii oameni dedicați cu dragoste pentru frumos, care conferă obiectelor create, pe langă valoarea utilitară, o valoare artistică incontestabilă.
Atelierele meșterilor olari din Curtea de Argeș se aflau grupate pe sub deal, având la sud Valea Doamnei, la mijloc Biserica Olari (toponim dat de breasla olarilor) și satul Flămânzești, azi cartierul Progresului, în nord aflându-se Câmpul Rodovanului, aici fiind descoperite relicve ceramice și urme ale meșteșugului încă din neolitic. Locurile în care s-a înfiripat și dezvoltat olăritul au fost determinate esențial de filonul de argilă de foarte bună calitate, ce se întinde din str. Plopis, trece prin cătunul Groape, pe colină, și se pierde undeva în comuna Valea Iașului, peste pârâul cu același nume.
În punctul Cornățel din satul Bălteni, comuna Tigveni, peste deal, la aproximativ 7 km, s-au recoltat fragmente ceramice “lucrate din pastă preparată în majoritatea cazurilor după procedeul amestecului cu pleavă”, fragmente provenind de la căni, cești, străchini, precum și de la vase mai mari, a căror culoare variază “în funcție de procesul de ardere, de la roșcat – gălbui la brun sau chiar negru”.
În necropola de pe Câmpul Rodovanu din Curtea de Argeș (astăzi perimetrul este ocupat de fabricile din nordul orașului, la limita cu satul Cerbureni), s-au descoperit fragmente ceramice din pastă neagră cu luciu metalic ori din pastă roșie-cărămizie cu miezul negru.
Cercetările arheologice de suprafață, efectuate de către un colectiv de specialiști de la Muzeul Județean Argeș, pe traseul proiectatei autostrăzi Pitești - Curtea de Argeș - Sălătrucu - Câineni - Sibiu, au relevat, printre altele, existența unor fragmente ceramice aparținând “unor epoci diferite, dar cu o continuitate integrată temporal neoliticului timpuriu, epocii bronzului și hallsttatului”.
O primă variantă a vaselor pentru lichide, în neolitic, aparține exclusiv ceramicii de Argeș. Este vorba despre vasele perforate în partea de sus și care au atașat un cioc pentru turnatul lichidului din interior în cupe sau pahare de dimensiuni mai mici. “Ceramiștii neolitici din Argeș, conform afirmației reputatului arheolog Radu Adrian, în lucrarea bilingvă Fenomenul Cucuteni – creeaza ceainice sau ibrice care au aceeași funcționalitate ca cele de astăzi”. Două vase de acest gen, descoperite în așezarea Teiu, aparținând epocii, se află în custodia Muzeului Județean Argeș.
Acest segment al ceramicii de Argeș s-a perfecționat continuu, dezvoltându-se și în alte direcții. O direcție pentru ulcioare utilitare cu pântec extins, cu gât subțire, surmontat de o gaură cilindrică și o toartă tubulară lipită de gât și de proeminența pântecului, prevăzută cu o “țâță” pentru scurgerea lichidului. O altă direcție sunt vasele și ulcioarele de ceremonial al nunții tradiționale cu lucrătura ce ține de fantastic a îngemănării între cal si pasăre.
Olăria găsită, mai ales, în săpăturile Casei Domnești - menționa arheologul Virgil Drăghiceanu - se distinge prin grosimea ei neobișnuită: sfeșnice, străchini, tasuri de atârnat, oale cu motive ornamentale ce se găsesc și azi în ornamentica vaselor noastre țărănești.
O locuire mult anterioară în zona Curții Domnești este dovedită incontestabil și prin “fragmentele ceramice aparținând, probabil, epocii dacice târzii”, consemnează același autor.
În epoca medievală, olarii din Curtea de Argeș erau renumiți în modelarea chiupurilor – vase monumentale, de mare capacitate, diferențiate morfologic, prin pântecele extrem de largi, gura circular extinsă și fundul ascuțit, pentru a se putea fixa cu ușurintă în pământul sau în nisipul beciurilor; unele aveau fundurile prevăzute cu orificii care se astupau cu un dop făcut din aceeași pastă.
Destinate depozitării cerealelor sau altor produse, chiupurile lucrate la roata olarului erau comandate, în special, de către negustori.
Oțetarele aveau un decor simplu, format din brâne alveolate dispuse orizontal, care le conferea atribute estetice remarcabile, dar și gospodărești, în care se punea la macerat și păstrat oțetul.
Întreaga gamă de produse, ulcioare, ceainice, ibrice, căni cu cioc tubular care vin din neolitic ca formă și întrebuințare, se află și astăzi, pe lângă altele, în fabricație la S.C.M. ARGCOMS Curtea de Argeș.
Organizarea ceramiștilor din zona Curtea de Argeș în sistem cooperatist, în cadrul ARGCOMS S.C.M., a determinat o specializare a producției ceramice, prin testarea preferințelor comanditarilor, deci, a pieței de desfacere, cu preocuparea declarată de a se cultiva tradiția existentă în domeniul atât de diversificat al olăritului zonal, pentru a se conferi produselor realizate pecetea individualității în raport cu produse similare funcțional specifice altor centre.
Activitatea ARGCOMS S.C.M. a fost reflectată în timp în nenumărate articole din presa locală și națională, dar și în publicații de prestigiu cum este revista de cultură “Datini”, editată de Ministerul Culturii, Centrul Național de Conservare și Valorificare a Tradiției și Culturii Populare, care în nr. 3 din 1998 consemnează:
“Societatea Comercială ARGCOMS – Curtea de Arges demonstrează lumii întregi, prin angajații săi ca și cu mijloacele moderne cu care este dotată, că se poate face o ceramică tradițională. Aici se desfășoară activități dintre cele mai diferite, în urma cărora rezultă o variată gamă de produse: mobilier modern sau tradițional, ornamente din sticlă, decorate din imaginație și ceramică specifică Argeșului, modelată manual, la roata olarului. Olăria care se lucrează aici impresionează prin monumentalitatea formelor: chiupuri sau oțetare verzi cu brâie alveolate, ulcioare de nuntă, cu gâturi alungite, care se termină cu capete de animale fantastice (cai înaripați, acvile, balauri), castroane împodobite cu simbolicul brăduț.
Se detașează în mod deosebit chiupurile de tip amforoid, cu baza îngustă, cu pântec rotund și ridicat și cu mănușile care se prind de gură și de pântec. Aplicațiile în relief care transpar prin luciul smalțului verde reprezintă, în special, motive zoomorfe – reptile (șerpi, șopârle)”.
În “Buletinul informativ nr. 8 din 2005” al C.N.C.P.C.T., dna Dr. Corina Mihăescu semnează un articol cu titlul “Ceramica Argeșeană sau dialogul artei”, în care consemnează:
“Argeșul este foarte bine reprezentat în arta populară, în special prin valoarea domeniilor textil si ceramic. În ceea ce privește olăria, la începutul secolului XX, ”Marele Dicționar Geografic al României” indică practicarea meșteșugului în următoarele centre: Curtea de Argeș (Olari și Flămânzești), Câmpulung, Cosești, Reicești, Oești, Retevoiești, Vâlsănești.
Din perioada brâncovenească datează fragmente ceramice descoperite în cartierul olarilor, asemănătoare cu ceramica de la curtea domnească: olărie pictată și chale din secolul XVII-lea. Biserica Olarilor din acest cartier este o mărturie a faptului că aici, cu cel puțin două sute de ani în urmă, existau foarte mulți olari. Legenda spune că această construcție ar fi fost înălțată pe la 1300. Pe inscripția de deasupra arcadei este scris anul 1869. Ideea unanim acceptată în legătură cu Biserica Olari este datarea ei în secolul al XVII-lea.
Strâns legată de istorie este tradiția care, în ceea ce privește olăritul, poartă pecetea spiritului locurilor și al formelor”.
În cataloagele editate de UCECOM 1970-1980-1998 sunt prezentate cele mai valoroase piese de ceramică populară utilitară, din zona Curtea de Argeș.
Editura Universității din Pitești a publicat, în anul 2001, volumul “Ceramica din Argeș și Muscel”, autor fiind Grigore Constantinescu, un specialist și un iubitor al mesteșugului olăritului, care apreciază:
“Colectivul de la ARGCOMS S.C.M. își manifestă constant preocuparea pentru producerea unei ceramici tradiționale: chiupuri decorate cu brâne alveolare, oale pentru lapte, ulcioare, căni de vin sau de apă, cești pentru țuică. Vasele sunt neglazurate, conferindu-li-se, astfel, o anumită “prospețime” comparativ cu cele integral smălțuite. Remarcând o asemenea orientare concepută, Ministerul Culturii a comandat ARGCOMS S.C.M. reproducerea unei colecții integrale de ceramică argeșeană – reconstituită pe baza pieselor ceramice expuse în muzeele cu profil etnografic sau atestate documentar - cele trei serii de produse revenind comanditarului, Muzeului Țăranului Român și colecției proprii a acestei importante societăți comerciale din Curtea de Argeș.”
Catalogul “Ceramica Populară la Sfârșit de Mileniu” cuprinde, între paginile sale cele mai reprezentative, obiecte de ceramică realizate în Centrul ARGCOMS S.C.M. de la Curtea de Argeș.
O lucrare monumentală a fost realizată de Georgeta Rosu, în anul 1997, catalogul “Ulciorul de nuntă”, sub genericul “Comori de Artă din România”, sub patronajul Muzeul Țăranului Român și a Ministerului Culturii. Ceramica din Curtea de Argeș este reprezentată de nouă piese de ceramică cu cele mai reprezentative ulcioare de nună. Autoarea, în paginile catalogului vorbind despre tehnică, inventivitate și simbolistică, consemnează:
“În sfârșit, notăm imaginea ce ține de fantastic a îngemănării între cal și pasăre, care apare pe câteva dintre ulcioarele de nuntă, modelate la Curtea de Argeș la sfârșitul secolului al XIX-lea.”
Prezentarea nu se epuizează odată cu cele de mai sus, este istorie și este viață dacă avem grijă acum și în viitor.
Înainte de a încheia această scurtă prezentare, se impune o concluzie a Acad. Prof. Dr. Constantin Bălăceanu Stolnici:
“Olăritul s-a născut și s-a dezvoltat, veacuri și chiar milenii de-a rândul, în sânul unor societăți care aveau un model sacralizat al lumii. Olarul se situa printre “oamenii focului” care - cum sublinia Mircea Eliade - erau executanții unor operațiuni cu caracter liturgic.
De asemenea, ei mânuiau pământul pe care-l frământau, îl modelau și-l supuneau focului, ceea ce le conferea un rol magic, căci pământul era depozitarul unor forțe ce-și aveau un rost de seamă în funcționarea mecanismelor cosmice”.
Dezvoltarea unor importante ”meșteșuguri artistice”, inclusiv ceramica în contemporaneitate, a fost facilitată de existență în perioada interbelică dar și după aceea a unei școli de arte și meserii. Astăzi, aceste școli au dispărut, meșteșugurile fiind ținute în viață de unii oameni dedicați cu dragoste pentru frumos, care conferă obiectelor create, pe langă valoarea utilitară, o valoare artistică incontestabilă.